Tratarea naturala a cariilor dentare

Tratarea naturala a cariilor dentare

Potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, dieta are un rol cheie în procesul de formare și vindecare a cariilor dentare, în special la copii.

193
0
DISTRIBUIE

Cu toate că cei mai mulți dintre noi ne spălăm pe dinți de două ori pe zi și facem tot posibilul pentru a ne menține dinții curați, aproape toată lumea este afectată de apariția cariilor dentare. Credem că odată apărute, cariile dentare pot fi tratate doar prin forarea și plombarea dinților cu material sintetic, cu conținut mare de mercur toxic. Din fericire, lucrurile nu stau întocmai așa.

S-a dovedit științific că există metode naturale de a trata cariile dentare, demonstrându-se astfel că formarea cariilor dentare poate fi considerată un proces reversibil, cel puțin pentru stadiile incipiente.

Potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, dieta are un rol cheie în procesul de formare și vindecare a cariilor dentare, în special la copii. În studiu au fost incluși 62 de copii cu carii dentare, ce au fost împărțiți în trei grupuri diferițiate între ele prin dieta urmată. Primul grup a urmat dieta standard plus fulgi de ovăz, bogat în acid fitic. Al doilea grup a consumat dieta standard, suplimentată cu vitamina D. Al treilea grup a urmat dieta fără cerelale, suplimentată cu vitamina D și cu alimente bogate în substanțe nutritive, cum ar fi legume, fructe, carne, lapte.

Rezultatele au consemnat dezvoltarea cariilor în primul grup, ameliorări tratarea cariilor în grupul al doilea și cele mai mari îmbunătățiri, cu cariile aproape vindecate, în grupul al treilea.

De ce apar cariile dentare?

Există 4 motive principale care contribuie la aparitia cariilor dentare:

  1. Lipsa de minerale în dietă (deficit de calciu, deficit de magneziu și deficit de fosfor);
  2. Lipsa vitaminelor liposolubile (A, E, K și în special deficit de vitamina D)
  3. Consum prea mare de alimente bogate în acid fitic;
  4. Consum prea mare de zahăr procesat.

Ce este acidul fitic?

Acidul fitic (fitat) este un blocant mineral și inhibitor enzimatic ce se găsește în cereale boabe, nuci, semințe și fasole. Motivul principal pentru care acidul fitic a devenit astăzi o problemă se datorează faptului că nu prea mai utilizăm tehnicile de preparare a alimentelor care omoară acidul fitic și anume germinarea și fermentarea.

Potrivit unui studiu publicat în The Lancet, o dietă bogată în acid fitic creează deficiențe de minerale și cauzează osteoporoza. Aproximativ 80% din fosforul din cereale și boabele de fasole nu se absoarbe în organism, ca urmare a legării de acidul fitic. În plus, alimentele bogate în acid fitic diminuează absorbția magneziului cu 60% și scade absorția zincului cu 20%. Acidul fitic împiedică nu  doar absorția mineralelor în organism, ci stimulează și pierderea mineralelor din corp, oase și dinți.

Tratarea naturală a cariilor dentare. Dieta de remineralizare.

  1. Evitați consumul de zahăr și înlocuiți-l cu stevia și cantități moderate de miere;
  2. Evitați consumul de alimente ce conțin acid fitic sau preparați alimentele respective prin tehnici de neutralizare a acidului fitic, adică germinare și fermentare
  3. Evitați consumul de alimente prelucrate, ambalate sau de tip fast-food
  4. Consumați lactate și alimente bogate în minerale, vitamine și nutrienți, în special calciu, magneziu, fosfor, vitamina K2, vitamina D3 și alte vitamine solubile în grăsimi. Se recomandă consumul de:
  • chefir din lapte de capră, brânzeturi crude și unt
  • alimente de origine animală: supă de oase, carne, pește și ouă
  • legume crude și gătite, în special legume cu frunze verzi
  • cel puțin un fruct pe zi, consumat în prima parte a zilei
  • vitamina D și mult soare
  • grăsimi sănătoase: uleiul de nucă de cocos, avocado, măsline, pește sau ulei de ficat de cod
  • cereale boabe fermentate, pâinea cu aluat acrisor și rar pâine integrală
  • nuci, semințe și fasole numai dacă acestea au fost germinate
  • utilizați pastă de dinți fără fluor
  • clătirea gurii dimineața cu o lingură de ulei, timp de 3 – 20 de minute. Imediat după aceea, clătiți gura cu apă caldă. Folosiți apă cu sare pentru proprietățile sale antimicrobiene. Nu vă speriați dacă amestecul de ulei și salivă are o culoare alb-lăptoasă sau galbenă. În cele din urmă, periați dintii ca de obicei. Este o metodă veche și eficientă, utilizată de medicina ayurvedică pentru detoxifierea orală.

Articol de dr. Tiberiu Mihaiu, Octombrie 2016
Surse:
1. Remarks on The Influence Of A Cereal-Free Diet Rich In Vitamin D And Calcium On Dental Caries In Children, May Mellanby and C. Lee Pattison, U.S. National Library of Medicine/British Medical Journal.
2. Nutrition and Disease, The interaction of clinical and experiemental work. Edward Mallanby.
3. The Weston A. Pride Foundation.

dieta-tratament-carii-dentare-cod-liver-oil-secom
Cod Liver Oil 237ml Gust Capsuni Secom
dieta-tratament-carii-dentare-super-vitamin-d3-zenyth
Super Vitamin D3 cu Ulei de Cocos 60cps Zenyth
dieta-tratament-carii-dentare-indulcitor-natural-stevia-vitaking
Indulcitor Natural Stevia 100tb Vitaking

NICIUN COMENTARIU

Lasa un comentariu aici