Top surse flavonoide ce lupta impotriva imbatranirii si a bolilor

Top surse flavonoide ce lupta impotriva imbatranirii si a bolilor

Cercetari noi sugerează că flavonoidele pot ajuta în lupta împotriva obezității, care tinde să apară odată cu înaintarea în vârstă, pot reduce riscul de diabet zaharat, boli de inimă și disfuncții erectile, luptă împotriva cancerului și favorizează sănătatea oaselor și creierului.

199
0
DISTRIBUIE

Flavonoidele reprezintă un grup de fitonutrienți ce se regăsesc în cele mai multe plante, fructe și legume. Ele sunt responsabile de culoarea galbenă, roșie și albastră a florilor, cu rol de protecție față de microbi și insecte. Datorită evidentei lor capacități de a modifica anumite reacții ale corpului la alergeni, virusuri și substanțe carcinogene, flavonoidele se mai numesc și modificatori naturali ai răspunsului biologic. Există mai mult de 6.000 de flavonoide unice, fiecare cu propriul său rol jucat în sănătatea nostră.

Flavonoidele sunt recunoscute cel mai bine pentru rolul lor antioxidant (asemănător vitaminei C sau E – al cărei efect îl potențează) și pentru efectul lor antiinflamator. Sunt de asemenea utile pentru detoxifiere și pentru diminuarea riscurilor de apariție a multor boli și afectiuni cronice. Cercetări noi sugerează chiar că ele pot ajuta în lupta împotriva obezității, care tinde să apară odată cu înaintarea în vârstă, pot reduce riscul de diabet zaharat, boli de inimă și disfuncții erectile, luptă împotriva cancerului și favorizează sănătatea oaselor și creierului. Flavonoidele au, de asemenea, capacitatea de a se combina cu metalele grele – ceea ce duce la eliminarea acestor elemente nocive din organism.

Top surse flavonoide

  1. Flavonoli: ceapă, măr, nap, brocoli, fasole, migdale, cartofi, quinoa
  2. Flavan-3-oli: măr, ceai (negru, verde, oolong), coacăze, piersici, pere, căpsuni, cacao
  3. Flavone: pătrunjel, ardei gras, țelină, mere, portocale, pepene roșu, pepene galben, ardei iute, cimbru
  4. Flavonone: portocale, grapefruit, lămâi, roșii
  5. Antocianine: coacăze, mure, căpșuni, cireșe, pere, varză, afine, prune, zmeură, fasole

Reducerea creșterii în greutate la vârsta mijlocie

Un studiu efectuat la peste 120.000 de oameni a arătat că cei la care aportul de flavonoide a fost ridicat, au avut cea mai mică creștere în greutate. Anumite tipuri de flavonoide au fost mai eficiente pentru menținerea greutății decât altele, astfel că flavonoidele regăsite în afine, ceai și mere au demonstrat cel semnificativ efect.

Reducerea riscului de disfuncție erectilă

Alimentele bogate în flavonoide sunt asociate cu un risc redus de disfuncție erectilă – conform unui nou studiu efectuat la Universitatea din East Anglia (UEA) și Universitatea Harvard. Dintre toate flavonoidele, antocianinele regăsite în afine, cireșe, mure, ridichi și coacăzele negre, precum și flavanone și flavone regăsite în fructele de citrice s-au dovedit a oferi cele mai mari beneficii. De asemenea, studiul a aratat ca un aport mai mare de fructe a fost asociat cu o reducere de 14% a riscului apariției disfuncției erectile, iar combinația dintre consumul de alimente bogate în flavonoide și exercitiile fizice pot reduce riscul cu 21%.

Reducerea riscului de diabet zaharat de tip 2

“Am constatat că cei care au consumat mai multe flavone și antociani au avut o rezistență mai mică la insulină; rezistența ridicată la insulină fiind asociată cu diabetul zaharat de tip 2. Persoanele care consumă alimente bogate în acești doi nutrienți, cum ar fi fructele de pădure, plantele medicinale, strugurii roșii și vinul roșu, sunt mai puțin susceptibile de a dezvolta boala”, a declarat prof. Aedin Cassidy de la UEA Norwich Medical School.

Reducerea riscului de cancer ovarian

Ceaiul și fructele de citrice sunt asociate cu un risc mai mic de a dezvolta cancer ovarian, conform unui studiu al Universității din East Anglia (UEA). Femeile care consumă alimente care conțin flavonoli și flavanone (ambele subclase de flavonoide dietetice) reduc semnificativ riscul de a dezvolta cancer ovarian epitelial, a cincea cauză de deces prin cancer în rândul femeilor.

Echipa de cercetare a studiat obiceiurile alimentare ale 171,940 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani pentru mai mult de trei decenii. S-a constatat că cele care au consumat alimente și băuturi bogate în flavonoli (găsite în ceai, vin roșu, mere și struguri) și flavanone (găsite în fructele și sucurile de citrice) au fost mai puțin susceptibile de a dezvolta boala.

Prof. Aedin Cassidy, de la Departamentul de Nutritie de la UEA Norwich Medical School, a spus că ”acesta este primul studiu pe scară largă care a examinat aportul diferitelor flavonoide și impactul asupra reducerii riscului de cancer ovarian epitelial. Am constatat că femeile care consumă alimente bogate în două sub-grupe de substanțe puternice, numite flavonoide – flavonoli si flavanone – au avut un risc semnificativ mai mic de a dezvolta cancer ovarian epitelial. Principalele surse ale acestor compuși includ ceaiul, fructele și sucurile de citrice, care sunt ușor de încorporat în dietă. Doar două cești de ceai negru în fiecare zi a fost asociat cu o reducere de 31% a riscului”.

Articol de dr. Tiberiu Mihaiu, Aprilie 2016

Surse:

  1. http://lpi.oregonstate.edu/mic/dietary-factors/phytochemicals/flavonoids;
  2. https://www.uea.ac.uk/about/-/fruit-and-vegetables-high-in-flavonoids-may-help-with-weight-maintenance;
  3. https://www.uea.ac.uk/about/-/blueberries-citrus-fruits-and-red-wine-associated-with-a-reduced-risk-of-developing-erectile-dysfunction
  4. https://www.uea.ac.uk/about/media-room/press-release-archive/-/asset_publisher/a2jEGMiFHPhv/content/dietary-flavonoids-could-provide-health-benefits-for-patients-with-type-2-diabetes
  5. https://www.uea.ac.uk/about/media-room/press-release-archive/-/asset_publisher/a2jEGMiFHPhv/content/uea-research-shows-ingredients-found-in-chocolate-tea-and-berries-could-guard-against-diabetes
  6. https://www.uea.ac.uk/about/media-room/press-release-archive/-/asset_publisher/a2jEGMiFHPhv/content/tea-and-citrus-products-could-lower-ovarian-cancer-risk-new-uea-research-finds

NICIUN COMENTARIU

Lasa un comentariu aici